A aparut posterul oficial al filmului Mission: Impossible – Fallout

Filmul “Mission: Impossible – Fallout” cu Tom Cruise, Rebecca Ferguson și Henry Cavill este regizat de Christopher McQuarrie. Va rula în cinematografele din România începând din 27 Iulie 2018. Posterul oficial al filmului a apărut de câteva zile, iar printre actorii importanți este și Angela Basset care joacă rolul unei femei cu privire dură din conducerea C.I.A(Central Intelligence Agency). E ca o leoaică.
E al 6-lea film din această serie, iar anii în care au apărut filmele Misiune Imposibilă sunt 1996, 2000, 2006, 2011, 2015.

Este de apreciat actorul Ving Rhames care a fost alături de Tom Cruise încă din 1996, atunci când a apărut primul film Misiune Imposibilă. Iar Henry Cavill a început să devină un actor recunoscut la nivel mondial. Când a apărut prima oară în rolul Superman, nu m-a dat pe spate. Dar apoi, a jucat foarte bine în filmul “Man from U.N.C.L.E”, una dintre cele mai bune realizări cinematografice despre spionaj. E o urmărire cu bărci cu motor în acest film în care soundtrackul este aproape perfect, iar piesa Che Vuole Questa Musica Stasera m-a facut să traiesc acțiunea din plin.

Tom Cruise promite cele mai mari cascadorii din întreaga să carieră în “Mission: Impossible-Fallout”, chiar dacă asta înseamnă să își pună viața în pericol.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share via
Copy link