Ultima dorinta de Andrzej Sapkowski


Ultima dorință de Andrzej Sapkowski este o carte fantasy care combină basmele din copilărie cu anumite realități din zilele noastre. Nu cred că ați citit niciodată un basm în care sunt luați ostatici. Andrzej Sapkowski rescrie basmele și se joacă cu istoriile personajelor.
Eroul principal este Geralt, un vânător de monștri. A fost crescut și antrenat să reziste la anumite vrăji, știe ce poțiuni să folosească în anumite lupte cu diverși vampiri, este un bun negociator pentru că este plătit pentru fiecare monstru pe care îl vânează. Are la el 2 săbii, iar una(cea de argint) o ține pe spate că să fie la indemână în caz de ambuscadă.

Dar în lumea lui Geralt nu mai sunt mulți monștri. Unii dintre ei s-au adaptat la conviețuirea cu oamenii, iar alți monștri s-au retras în munți. Există într-o comunitate un Trol care este stăpân peste un pod. Și dacă nu îi plătești tribut, îți rupe picioarele. Dar primarul acelei comunități nu a apelat la Geralt ca să omoare Trolul. Pentru că acest monstru era o adevărată atracție turistică. Și în plus, repara și podul dacă apăreau fisuri în stâlpii de susținere.
Și astfel vânătorul nostru își găsește greu o nouă misiune în care să ucidă un monstru și să fie plătit pentru asta.

Cartea Ultima dorință de Andrzej Sapkowski este împărțită în mai multe povestiri, una mai bună ca altă. Preferata mea este Sâmburele de adevăr. Geralt ajunge la un conac fermecat unde obloanele se deschideau și se închideau ca la comandă. Acolo trăia un monstru urât(Nivellen sau Bestia), dar care nu este ce pare la prima vedere. A fost blestemat pentru o greșeală făcută în tinerețe și arată groaznic. A intrat într-un templu și cu mai mulți prieteni a violat o fată care era preoteasă. Dar acum are puteri de vrăjitor și orice îți doreai îți punea pe masă. Conacul îi execută monstrului orice dorință. De la vin de calitate până la cele mai gustoase fripturi. Iar discuția dintre monstru și Geralt la un pahar de vin m-a făcut să zâmbesc.

Ultima dorință de Andrzej Sapkowski este prima carte din seria The Witcher din care s-au inspirat cei de la CD Projekt Red care au realizat jocul cu același nume care se bucură de un succes nebun. Un trailer pentru acest joc găsiți mai jos.
În afară de Geralt, mai sunt și alte personaje intersante în această carte. Dandelion, prietenul cel mai bun al lui Geralt, care este un trubadur care îl bagă în tot felul de belele pe eroul nostru principal. Dar și Yennefer, o vrăjitoare puternică, care are o relație specială cu vânătorul de monștri. Nu vreau să vă povestesc mai multe și va las pe voi să descoperiți despre ce e vorba. Cartea o puteți comanda de la librăria online Libris.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Upgrade, un trailer care mi-a placut la nebunie

Top 10 filme din 2017

Ultimul trailer Game of Thrones