Furnicile (Saga furnicilor #1) – Bernard Werber


Titlul original: Les Fourmis
Editura: Nemira
Autor: Bernard Werber
Nr pagini: 283
Traducător: Nicolae Constantinescu
Anul apariției: 2015

Cărțile SF ocupă un loc aparte în inima mea și am acasă rafuri întregi cu volume de autori consacrați ai acestui gen literar. În același timp îndrăgesc și lumea animalelor, a păsărilor sau a insectelor pentru că urmăresc ore întregi documentarele TV pe Animal Planet sau Discovery. Volumul Furnicile (Saga furnicilor #1) de Bernard Werber îmbină perfect ce iubesc la nebunie, o povestire SF rar întâlnită și o descriere amănunțită a furnicilor. Cred cu tărie că scriitorul a redat mult mai bine și mai real lumea furnicilor decât pe cea a oamenilor.

Bernard Werber creează un personaj pe nume Edmond Wells, un specialist care a studiat furnicile ani de zile în toate zonele de pe Terra. La moarte lui își lasă casa nepotului, dar cu o cerere cel puțin ciudată în testament - să nu intre niciodată în pivnița casei. Nepotul respectă decizia, dar în ziua în care câinele familiei intră printr-o spărtură din ușa pivniței, omul decide să treacă peste cuvântul lui Edmond Wells în încercarea de a recupera animalul preferat la insitențele soției și a copilului lor.

În același timp, dintr-un furnicar cu peste 18 milioane de locuitori, masculul 327 pleacă cu un grup de furnici războinice în recunoaștere. Aceștia trec mult peste granițele lor, intră în teritoriul dușmanilor, dar găsesc o zonă plină de resurse pentru întreagă societate. În drumul de întoarcere, toate cele 28 de furnici războinice sunt ucise și doar masculul 327 reușește să scape pentru că a rămas în urmă.
Masculul ajunge în furnicar și anunța pe toată lumea să se pregatescă de război, dar furnicile nu îl bagă în seamă pentru că nu are dovezi. Masculul se duce hotărât să se vadă cu regina furnicilor ca să îi transmită ce s-a întâmplat. Matca regală îl liniștește și îi spune că acum furnicile au alte priorități și apoi ouă 28 de perle. Au murit 28 de furnici războinice, aceste 28 de ouă le vor lua locul.

In Furnicile de Bernard Werber găsim și una dintre cele mai mari și mai importante reușite ale scriitorului și anume punerea expresivă a naratorului în mintea și pielea unor furnici, atât de greu realizabilă în general, nu numai în cazul unor animale. Cartea am terminat-o în 2 zile pentru că este genul care te atrage și uiți de tot ce în jurul tău, mai ales dacă ești interesat de o lume nouă, total necunoscută pentru noi, universul furnicilor.

Cartea Furnicile de Bernard Werber o puteți găsi pe librăria online Libris la un preț foarte bun, iar dacă vă place mai puteți citi și cele 2 cărți care completează trilogia: Ziua furnicilor și Revoluția furnicilor.

Sursa foto - Bookblog.ro


„S-ar zice că Dumnezeu a folosit planeta Pământ ca să facă o experiență. A lansat două specii, cu două filozofii complet opuse, în cursa spre conștiință, pentru a vedea care va merge mai repede.
Scopul e, probabil, ajungerea la o conștiință colectivă planetară: fuziunea tuturor creierelor speciei. După părerea mea, aceasta va fi următoarea etapă a aventurii conștiinței. Următorul nivel de complexitate. Cu toate acestea, cele două specii lidere au apucat pe căi de dezvoltare paralele:
-pentru a deveni inteligent, omul și-a umflat creierul până la o mărime monstruoasă. Un soi de conopidă mare și roșiatică.
-pentru a obține același rezultat, furnicile au preferat să folosească mai multe mii de creiere mici, unite prin niște sisteme de comunicare foarte subtile.
Ca valoare absolută, în grămada de firimituri a furnicilor e tot atâta materie cât în conopida omului. Lupta se dă deci cu arme egale. Dar ce s-ar întâmpla dacă ambele forme de inteligență, în loc să alerge paralel, ar coopera?”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Outlaw King, oficial trailer

Prima imagine din filmul Ad Astra cu Brad Pitt

Upgrade, un trailer care mi-a placut la nebunie