O carte pe zi: Arhanghelul Raul de Ovidiu Eftimie

Arhanghelul Raul

O să încep un nou proiect pe acest site: O carte pe zi. Și pentru primul articol de acest gen, m-am oprit la “Arhanghelul Raul” de Ovidiu Eftimie. Romanul “Arhanghelul Raul” a apărut la Nemira în 2016 și a fost lansat Gaudeamus în același an. Este cartea de debut a autorului.

Eu am participat pentru prima oară la Gaudeamus în 2017, târgul de carte la care sunt prezenți mii de români și toate editurile din România. Editura Nemira era într-o zonă centrală și m-am dus să caut niște cărți pe care le aveam în minte: “Fata cu toate darurile” și “Sabia destinului”. Acolo, m-am întâlnit cu Ovidiu Eftimie, autorul volumelor “Arhanghelul Raul” și “Bacalaureat”. Am glumit, am făcut câteva poze, am primit un autograf și apoi am plecat mai departe la vânătoare de cărți bune. După vreo 2 ore de umblat printre standurile de romane, m-am așezat pe niște scări, lângă niște adolescenți gălăgioși, ca să îmi trag sufletul. Și am deschis cartea lui Eftimie și de la prima pagină am zâmbit.

Acum o săptămână, am plecat de la Târgoviște la București cu trenul. Și pentru că îmi doream să ajung repede, am luat un tren de mare viteză. Ar fi trebuit să ajung în capitala României într-o oră și 20 de minute. Știți după cât timp am ajuns? Vă spun tot eu, plin de nervi: după 2 ore și 40 de minute. I s-a făcut rău unui conductor de tren, ăștia de la CFR România nu au avut om la schimb și am stat ca proștii în gară la Titu mai mult de o oră, într-o căldură insuportabilă. Iar întâmplarea din ziua respectivă m-a dus cu gândul la cartea “Arhanghelul Raul” care prezintă realitățile din România cu umor de bună calitate.

Eftimie combină perfect călătoriile în timp din literatura SF cu tot ce se întâmplă în țara noastră în ultimii ani, într-o ficțiune cu elemente de paranormal. În “Arhanghelul Raul”, controlorii de tren formează o organizație secretă ce luptă cu amenințările venite din alte dimensiuni. Li se alătura Raul, un freelancer care moare și este trimis înapoi pe Pământ ca să îi ajute pe controlorii de tren în această luptă pe viață și pe moarte. Raul are aripi de Arhanghel și o sabie mare de foc, care este la alt nivel decât săbiile băieților răi și tatuați din Brăila, Craiova, București sau Târgoviște. În carte, e un paragraf în care este prezentat un taximetrist care “iși etala burta spre apus” și un copac cu o creanga ruptă, de al cărei ciot cineva agătase un cablu de internet și un anunț. Această imagine reprezentativă îmi apare cel puțin o dată la 2 zile la mine în cartier. Mereu se găsește câte un burtos care să ridice tricoul, când soarele domină blocurile gri.

Cartea am citit-o în 2 zile și are câteva perle memorabile. Dacă aveți o zi proastă, aruncați un ochi pe “Arhanghelul Raul” și o să zâmbiți garantat.

„În 2008 Raul Malcea avea 27 de ani și era deja cel mai cunoscut “creativ” din industria publicității. Era atât de bun, încât începuse să fie consultat si în privința altor domenii de activitate cum ar fi literatura, producția de utilaje industriale sau silvicultura. Câștigase deja zeci de premii internaționale la Cannes și era atât de bun, încât când trecea pe acolo îl salutau și primarul, și șeful poliției și îl invitau la grătar. Raul Malcea era atât de bun, încât la 27 de ani și-a permis să se facă freelancer și nimeni nu îndrăznea să îl ia la mișto pe tema asta. Când era o problemă de rezolvat într-o firmă deșteaptă din București sau din țară, înainte de “bună ziua” se spunea “să-l sunăm pe Raul!”.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share via
Copy link